„ ... cultura este principala problemă. Ea definește modul în care lucrează sistemul politic sau alte sisteme și instituții ale unei societăți. Asta e cheia, cultura, nu sistemul! Noi studiem întotdeauna mass-media din punctul de vedere al sistemului şi asta ne dă o imagine a arhitecturii sistemului, dar nu ne spune cum sunt legăturile între diferitele părți ale sistemului și cum lucrează el. Așa că nu politica, nu economia, nu alte lucruri care de obicei definesc un sistem sunt principalii vinovaţi de starea mass-media, ci cultura, valorile, atitudinile, pentru că asta se traduce în practici și aici e problema cea mai mare”.
Peter Gross - Întoarcere în laboratorul românesc. Mass-media după 1989 (Editura Nemira, 2015 )
|
Ilustratie la : Franz Kafka - Procesul Editura pentru Literatura, Biblioteca pentru toti, 1977 |
|
Ilustratie la : Franz Kafka - Castelul Editura pentru Literatura, Biblioteca pentru toti, 1968 |
Mi-am trait tineretea in timpul comunismului ( la Revolutia din 1989 aveam 35 de ani ) si de atunci incerc sa inteleg lumea in care am trait comparand ceea ce a fost cu lumea de acum .Am avut si raman cu convingerea ca lumea romaneasca a fost si este o lume fascinanta ( " un laborator social " cum inspirat l-a numit dr. Peter Gross intr-o carte fundamentala pentru intelegerea evolutiei societatii romanesti dupa 1989*), o lume a aparentelor in care sub ceva se ascunde altceva si care nu inceteaza sa uimeasca.
Din aceasta perspectiva societatea romaneasca a fost si este un labirint social in care oamenii se ratacesc mereu pentru ca nu exista indicatoare de directie si nu pot participa cu adevarat la jocul social deoarece regulile se schimba din mers si in mod aleator.
Ironia sortii este ca in timpul comunismului romanii puteau citi ( zadarnic ) cartile lui Franz Kafka ( "Castelul" , 1968 si "Procesul" , 1977 ) emblematice pentru natura comunismului , la fel cum rusii pot citi acum (zadarnic) "1984" a lui George Orwell exact in momentul in care Rusia lui Putin poarta cel mai devastator razboi din Europa de dupa 1945 **).
Diferenta fata de Rusia de acum este ca romanii care au trait in comunism au fost educati inainte de 1945 . Pe cale de consecinta viata personala si viata de familie a fost condusa dupa normele si cutumele asimilate in perioada copilariei si adolescentei lor si nu dupa propaganda bolsevica din spatiul public.
Cultura, sistemul de valori si educatia romanilor inainte de 1945 difera fundamental de cultura , sistemul de valori si educatia comunista.
O simpla comparatie este edificatoare . In societatea " burghezo-mosieresca" de altadata, valorile spirituale erau mult mai importante decat cele materiale. In acel sistem valorile morale si valorile religioase se aflau in centrul vietii sociale asa cum a aratat acum mai bine de 80 de ani profesorul Tudor Vianu :
|
Sursa : Tudor Vianu - Introducere in teoria valorilor, Editura Cugetarea - Georgescu Delafras , Bucuresti , 1942 |
Acest tip de valori si acest tip de educatie punea accent nu numai pe instructie ci si pe educatie respectiv pe valorile umaniste . Rezultatul a fost acela ca evaluarea unui elev de atunci este una de tip SF in comparatie cu ceea ce se intampla acum in invatamantul romanesc :
|
Sursa :
|
In zilele noastre Ministerul Educatiei are o viziune de tip pozitivist asupra educatiei in care valorile umaniste sunt neglijate :
Cu o asemenea viziune asupra valorilor educatiei in actualul prezent istoric este putin probabil ca sa mai fie evaluate la un elev " simtul dreptatii" , " simtul onestitatii ", "sensibilitatea", "bunatatea", "neinfluentabilitatea " , "sociabilitatea ", etc. atunci cand coruptia este endemica la nivel de sistem , justitia este ocupata din greu cu prescriptia infractiunilor , incarcerarea condamnatilor penal a devenit echivalenta cu un fel de cazare la o pensiune de stat cu masa gratuita , asistenta medicala gratuita ( victimele accidentelor rutiere, copiii si batranii nu au acest drept ) , respectiv detinuti care au dreptul la permisii (?!) ca soldatii din armata obligatorie de altadata. Pe cale de consecinta si in totala contradictie cu logica sociala si morala, justitia si legile au devenit aparatori ai drepturilor infractorilor in detrimentul cetatenilor onesti atunci cand parlamentari cu dosare penale au ajuns initiatori de legi. Altfel spus, acest climat social toxic putea fi creat si mentinut numai prin dezinformare, manipulare si promovarea non-valorilor respectiv prin mass-media transformata intr-un mijloc de control social. Ca tacamul sa fie complet, educatia si cultura au fost sufocate de incompetenta, primitivism si vulgaritate.
La nivel de sistem , intre actiunile guvernantilor ( cuvinte si fapte ) si aspiratiile cetatenilor exista o fractura la fel de adanca ca cea din anii `90 pentru ca intre ceea ce spun guvernantii si ceea ce traiesc cetatenii nu prea exista puncte de convergenta.
Din aceasta perspectiva o relatare neutra a experientelor personale pe care le-am trait in comunism si postcomunism pe parcursul a 60 de ani si in urma carora m-am orientat initial catre domeniul psihologiei pentru ca ulterior sa refuz sa mai practic aceasta profesie, poate fi utila celor interesati. Le-am grupat pe toate sub rubrica " In interiorul labirintului" si le voi prezenta in mod treptat.